catifea, caşmir, mătase.
geometria euclidiană susţine că un triunghi nu poate avea cele trei vârfuri colineare. cât de stupid, nu-i aşa? de ce ni se îngrădeşte în asemenea hal imaginaţia? de ce nu putem vedea triunghiuri unde alţii văd doar drepte?…
-ei, ce părere ai?
deodată mi-am înfipt umărul în tocul uşii. capul îmi descria un du-te – vino pe verticală, admirând brusca metamorfoză. faţa, dacă nu-mi era cu totul inexpresivă, trebuie să fi emanat o prostie lucie.
-nu zici nimic? râse ea, sigură de izbândă. şi, prinzând cu mâinile marginile fustei vişinii şi mate, făcu o piruetă. era desculţă şi cum parchetul era bine lustruit execută acea mişcare cu atâta graţie, încât pentru o clipă mi se păru că pluteşte. eu tăcui în continuare la fel de prosteşte, admirând-o. părul care cu câteva ore mai devreme stătea prins cuminte sub un batic negru cu multe cranii albe, între timp îşi găsise cumva frizura perfectă. gâtul
subţire se împăcase cu claviculele subtil profilate şi îşi etalau cu îngâmfare frumuseţea. faţa subtil machiată radia de bucurie, încât putui ghici dinainte fineţea obrazului, brutal pângărită de sărutul buzelor mele. dansând mă invită din hol înspre sufragerie. ajunşi aici mă înlănţui cu tentaculele-i fine şi se lipi copilăresc şi lasciv de trupul meu. blestemam în gând clipa în care am plecat de acasă în blugi şi tricou. dar iată-i pântecele strâns lipit de al meu, în timp ce spatele i se arcui, înadins parcă pentru a-mi observa de la distanţă mirarea încă prezentă pe chip. dar îi mulţumi în scurt timp şi pentru acest gest pentru că distanţa dintre noi îmi permise să observ sfârcurile sânilor puternici, ce se întrevedeau prin străveziul bluzei. ca vorbe de salut, de apreciere şi de început de conversaţie îngânai:
-eşti atâtea femei într-una singură, iubito!
-hai, măăă! se burzului ea
stau un pic să mă gândesc ce-am zis, şi surâd când îmi dau seama de interpretarea ei sentenţioasă a vorbelor mele. „ce pisoi poţi fi câteodată!” îmi zic şi, mă reped cu explicaţia, cuminte ca un soldat ce dă raportul:
-uite cum stă treaba: când am intrat pe uşă am văzut-o pe Ancuţa lui Sadoveanu aşteptând primitoare clienţii. mai apoi am văzut o fetiţă în picioarele goale, râzând în hohote şi alergând prin iarbă un fluture. după aceea am văzut-o pe Cleopatra, mândră de frumuseţea ei ce a legat şi dezlegat imperii. iar acum o aştept pe madamme Bovary să mă iniţieze în tainele unui sărut voluptuos.
ea zâmbi şi mă trase mai aproape de ea. îmi lăudam în gând elocvenţa în timp ce savuram roadele unei păci ce dură mult mai mult decât războiul. buzele se înfruptau unele din altele, în timp ce limbile rebele, neacceptînd pacea de mai devreme, încă se războiau. ca un copil pofticios şi nepoliticos, încercai să fur pe ascuns bomboanele gazdei: îi cuprinsei cu mâna dreaptă sânul ce începuse să nu mai suporte strânsoarea bluzei.
-fi cuminte, trebuie să ajungem la şapte! şi se strecură lipicioasă printre degetele mele. iar eu rămăsei în mijlocul camerei, cu amintirea ei încă în braţe.