calling...uana (III)

şi totuşi focul nu se stinge!

de la marele big-bang forţa centrifugă guvernează acest univers, îndepărtând planetă de planetă şi om de om. singur D-zeu, desuetul e centripet, prin iubirea lui fără margini apropiind lumi, fiinţe şi mai ales suflete. o polaritate metafizică, simplă şi dulce…

stăteam întins pe pat, cu telefonul în mână şi gândurile departe. citeam a nu ştiu câta oară mesajul şi încercam să-i dau de capăt.

-hai la masă! se auzi o voce ciudată, care nu urma firesc gândurile mele. moartea bunicului fusese ciudată. trecuse ciudat, fără să lase urme prea mari în conştiinţa mea. prins între înmormântare şi o nuntă, lucrurile se desfăşuraseră repede, ca un teanc de poze aruncate în aer şi privite în timp ce cad. dar acum iată un mesaj generat de moartea bunicului.

-hai că ti se răceşte supa! Sună iar vocea – foarfecă a firului gândurilor. sună parcă mai stins şi mai departe decât prima oară. gândurile îmi fugeau acum la ea, cea care îmi trimisese mesajul. ne văzuserăm de două sau trei ori până atunci. discutaserăm mai mult banalităţi. a! în afară de seara când încercam să o conving că pierde multe dacă refuză o întâlnire cu un tip doar pentru că e mai mic de înălţime decât ea. şi acum mesajul acesta. poezie şi încurajare în acelaşi timp, era cel mai frumos lucru pe care mi-l scrisese cineva. o groază de amintiri fugare îmi năpădeau mintea emoţionată.

-hai că vin! am strigat absent, iar în minte mi-am promis: „trebuie să o scot la un suc pe fata asta”.

calling...uana (II)

catifea, caşmir, mătase.

geometria euclidiană susţine că un triunghi nu poate avea cele trei vârfuri colineare. cât de stupid, nu-i aşa? de ce ni se îngrădeşte în asemenea hal imaginaţia? de ce nu putem vedea triunghiuri unde alţii văd doar drepte?…

-ei, ce părere ai?

deodată mi-am înfipt umărul în tocul uşii. capul îmi descria un du-te – vino pe verticală, admirând brusca metamorfoză. faţa, dacă nu-mi era cu totul inexpresivă, trebuie să fi emanat o prostie lucie.

-nu zici nimic? râse ea, sigură de izbândă. şi, prinzând cu mâinile marginile fustei vişinii şi mate, făcu o piruetă. era desculţă şi cum parchetul era bine lustruit execută acea mişcare cu atâta graţie, încât pentru o clipă mi se păru că pluteşte. eu tăcui în continuare la fel de prosteşte, admirând-o. părul care cu câteva ore mai devreme stătea prins cuminte sub un batic negru cu multe cranii albe, între timp îşi găsise cumva frizura perfectă. gâtul

subţire se împăcase cu claviculele subtil profilate şi îşi etalau cu îngâmfare frumuseţea. faţa subtil machiată radia de bucurie, încât putui ghici dinainte fineţea obrazului, brutal pângărită de sărutul buzelor mele. dansând mă invită din hol înspre sufragerie. ajunşi aici mă înlănţui cu tentaculele-i fine şi se lipi copilăresc şi lasciv de trupul meu. blestemam în gând clipa în care am plecat de acasă în blugi şi tricou. dar iată-i pântecele strâns lipit de al meu, în timp ce spatele i se arcui, înadins parcă pentru a-mi observa de la distanţă mirarea încă prezentă pe chip. dar îi mulţumi în scurt timp şi pentru acest gest pentru că distanţa dintre noi îmi permise să observ sfârcurile sânilor puternici, ce se întrevedeau prin străveziul bluzei. ca vorbe de salut, de apreciere şi de început de conversaţie îngânai:

-eşti atâtea femei într-una singură, iubito!

-hai, măăă! se burzului ea

stau un pic să mă gândesc ce-am zis, şi surâd când îmi dau seama de interpretarea ei sentenţioasă a vorbelor mele. „ce pisoi poţi fi câteodată!” îmi zic şi, mă reped cu explicaţia, cuminte ca un soldat ce dă raportul:

-uite cum stă treaba: când am intrat pe uşă am văzut-o pe Ancuţa lui Sadoveanu aşteptând primitoare clienţii. mai apoi am văzut o fetiţă în picioarele goale, râzând în hohote şi alergând prin iarbă un fluture. după aceea am văzut-o pe Cleopatra, mândră de frumuseţea ei ce a legat şi dezlegat imperii. iar acum o aştept pe madamme Bovary să mă iniţieze în tainele unui sărut voluptuos.

ea zâmbi şi mă trase mai aproape de ea. îmi lăudam în gând elocvenţa în timp ce savuram roadele unei păci ce dură mult mai mult decât războiul. buzele se înfruptau unele din altele, în timp ce limbile rebele, neacceptînd pacea de mai devreme, încă se războiau. ca un copil pofticios şi nepoliticos, încercai să fur pe ascuns bomboanele gazdei: îi cuprinsei cu mâna dreaptă sânul ce începuse să nu mai suporte strânsoarea bluzei.

-fi cuminte, trebuie să ajungem la şapte! şi se strecură lipicioasă printre degetele mele. iar eu rămăsei în mijlocul camerei, cu amintirea ei încă în braţe.

only the good die young.
all the evil seem to live forever.

calling... uana (I)

povestea unei dimineţi perfecte…

pentru fiecare profesor materia care o preda e cea mai importanta dintre toate. pentru fiecare comentator sportiv sportul preferat e buricul pământului. pentru fiecare îndrăgostit relaţia actuală e ultima şi cea mai intensă…

m-am trezit în dimineaţa aceea cu o durere acută de spate şi cu gânduri casnice. „când o să ne luăm o să ne cumpărăm un pat mare de tot!”… am zis când? e prima oară când subconştientul meu îl scoate la suprafaţă pe „când” în loc de „dacă”. întins pe spate, cu ochii semi-deschişi mă las o clipă purtat pe aripile mătăsoase ale acestui vis. un surâs îmi apare pe buzele uscate de nesomnul din ajun. deodată o mână trântită pe pieptul meu mă trezeşte din visare. e chiar Doamna visului meu matinal. surâsul meu de mai devreme prinde viaţă, ca o frunză care, în bătaia ploii se arcuieşte mai aprig. încet mă dau jos din pat, încercând să nu deranjez. stângace strădania mea: doi ochi nesimţit de verzi se deschid pentru o clipă, pentru a mă binecuvânta şi mustra în acelaşi timp parcă. dar adorm la loc, obosiţi. pentru a-mi spăla păcatele îi sărut moale pe amândoi. ca de obicei restul lumii doarme prin camere şi bucătării. singur eu, paznic neobosit al zorilor, cutreier labirintul cabanei in căutarea unei ţigări. prometeica misiune odată îndeplinită mă aşază în şezlong, în faţa ei. în faţa iubitei. ce-mi place când îi spun aşa! îmi aprind ţigara cu ochii ţintă în ochii ei. primul fum îmi calmează plămânii viciaţi si încărcaţi, precum sacul unui aspirator. ca într-o oglindă, zâmbetul m-i se proiectează pe faţa ei. „eu sunt cauza acestui zâmbet” îmi zic şi dintr-o dată simt că nu-mi mai încap în piele de atâta orgoliu. în dimineaţa aceasta mă simt ca un ucenic în faţa unei noi religii pe care vrea din tot sufletul să o îmbrăţişeze. şi iată că Preoteasa mea îmi dă acordul de-a mă converti, cu un mormăit somnambul. „iubirea noastră e o nouă religie iar eu sunt cel mai fanatic fundamentalist al ei” îmi spun râzând. şi cum cercurile de fum se îngroaşă în camera mică deja îmi şi închipui iubita ca fiind o arătare diafană, o epifanie ce confirmă necredinciosului Toma existenţa divinităţii. mă amuză jocul iubire-divinitate şi îl continui în gând, în timp ce ochii îmi pipăie lacomi trupul ei adormit. iată totemul noii proclamate religii! o bucată de carne născută în chinuri de mamă, suflată cu viaţă de D-zeu, şi mângâiată, sărutată şi frământată pasional de mine. iată o nouă sfântă treime rostogolită pe pământ, treime ce a reuşit să găsească ordine în haosul ce ne înconjoară. iarăşi jocul de-a religia! un joc atât de sublim şi totuşi atât de serios… gura îmi soarbe cu sete fumul înecăcios iar simţurile-mi toate o sorb pe ea. în momente ca astea acest şezlong devine o a treia alternativă viabilă, după rai şi iad. ar fi un interesant mod de-aţi îndulci nemurirea! nu ştiu de ce iubim femeile, domnule Cărtărescu dar îţi pot spune cu siguranţă că le iubim! o iubesc pentru icoana ce e în dimineaţa asta… pentru buzele ciudate ca întotdeauna dar împăcate cum numai azi sunt… pentru inocenţa cu care pijamalele îmi dezvăluie abdomenul ei alb, cu buricul lui adânc şi dulce, abdomenul bombat, cu două linii oblice ca două paranteze a căror intersecţie îmi naşte în minte gânduri nu la fel de inocente… pentru degetele de la picioare scurte şi rotunde, ca o ceată de pitici jucăuşi… pentru că atunci când o să se trezească primul lucru pe care o să-l facă e să mă cheme să o iau în braţe şi să-i spun cât de mult o plac… pentru că… înjur în gând scârţâitul uşii care îmi tulbură explozia de… iubire. mi-a venit în gând explozia de credinţă a lui Dali. ce frumos şi-a pictat el iubita! dar e prea târziu. răul e făcut, cerberul vinovat de scârţâitul de adineauri se apropie de mine oferindu-mi, în schimbul unei ţigări, o sticlă de bere. mă resemnez şi, în timp ce undeva pe celălalt mal al Stixului răsare soarele, eu privesc răsăritul celor doi ochi nesimţit de verzi de mai devreme. „iată sfârşitul unei dimineţi perfecte” îmi zic, si primele cuvinte ale zilei sparg în bucăţi mărunte minunea de credinţă si iubire proaspăt înfăptuită:

-bună dimineaţa, iubitu’!

posturi tampite

cam astea au fost ideile de posturi care mi-au trecut in ultimele zile prin minte:

1 post despre Suceag, care este o comuna de pe langa cluj napoca. locuitorii acestei comune se numesc, bineinteles, sucegeni. www.traveljournals.net/explore/romania/map/m1728593/suceag.html

2 blogul pulii (sau pulei, depinde de provincie). in acest post explicam cum acest blog nu il scriu eu personal, ci imi e dictat de pula mea. eu sunt un biet scrib cu picioarele semidepartate, tastatura pe genunchi si monitorul pe podea. ... post deampulea.

3 despre nemurirea sufletului in comparatie cu efemeritatea pulii de cal. (sau pulei, depinde de provincie)

4 despre cum am primit de ziua mea un blowjob. mai exact un breloc pe care scria blowjob.

5 despre cum l-am intrebat pe gugal: cum pula mea sa fac sa scriu un cuvant pe blog si in spatele lui sa fie un linc cu ureleu ca sa nu mai apara tot carnatul ala inextetic ca la punctul 1.

...trist. am ramas faraa idei.... sau fara minte.

...viata e o plaja...

ce e sus?...
cerul...
cum e?...
albastru...
nisip in ochi...

...

pe patru februarie s-a introdus pedeapsa cu moartea in marea britanie. pe patru februarie are loc premiera primului film cu sonor din lume (the jazz singer). pe patru februarie a fost lansat celebrul roman "Love Story" de erich segal. pe patru februarie m-am nascut eu. pe patru februarie e ziua nationala a sri lankai...